Acesta este unul din cele mai renumite locuri ale Turciei. La intrarea în acest orăşel se pot vedea dealuri de un alb strălucitor care au peste 100 m înălţime. Daca v-ati gandit la zapada, ei bine nu este chiar zapada, daca privim de aproape acest fenomen natural, el apare o cascadă “îngheţată” cu o mulţime de terase şi căderi de apa.
Un asemenea relief s-a putut forma ca urmare a numeroaselor miscari tectonice (cutremure) care exista in aceasta zona, creind acesta panorama deosebita, fascinanta si unica, care dezvaluie vestitele bai de calcar. Calcarul a fost modelat intr-un mod interesant de cutremurele care s-au produs aici si s-a stratificat, astfel incat s-au creat ca un fel de trepte. Ulterior, apa care s-a scurs pe aceste trepte a sapat in calcar formand mici cratere pline cu apa, iar temperatura apei nu scade sub 37°C.
Istoria ne spune despre acest loc ca in anul 190 i.e.n., Eumenes al II-lea, regele cetatii grecesti Pergam a fondat orasul Hierapolis chiar pe acest platou. Cunoscuta fiind pasiunea romanilor pentru ape termale si bai, orasul a fost inclus in anul 129 i.e.n. in Imperiul Roman si descris ca fiind o celebra statiune balneara. Printre celebri ei vizitatori s-au numarat si cunoscutii imparatii romani Adrian si Nero. Este evident ca nu a fost omisa construirea de altare pentru zeii de atunci ai romanilor.
Fiind intr-o zona vulcanica, sirurile lungi de cutremure au facut ca orasul Hierapolis sa fie devastat, iar ultimul seism, care a avut loc prin 1219, a distrus complet orasul. Atunci au pierit multi dintre locuitorii acestui oras precum si turistii sai.
Izvoarele de la Pamukkale sunt cunoscute ca facand parte dintr-o alta serie de minuni ale naturii. Insa noi stim ca singurul maestru al naturii, Cel care poate crea astfel de minuni este Dumnezeu. Si El nu inceteaza sa ne uimeasca cu astfel de peisaje deosebite, cat si cu modul in care dirijeaza si conduce in fiecare zi sufletele noastre.
Aceasta apa de izvor vine din adâncul pământului si in ea se găseşte o cantitate mică de fier şi sulf. Se spune ca dacă veti lasa un obiect în apă câteva zile, veti vedea că suprafaţa lui se va acoperi cu un strat subţire de calcar. La fiecare 250 l de apa care curge se depun 2,2 grame de calciu, astfel ca in timp s-au format adevarate stalactite, conferind regiunii acel aspect specific de alb imaculat
